Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie (APCE) reacționează la proiectul legislativ prezentat de Profit.ro, potrivit căruia li s-ar putea impune operatorilor de distribuție a energiei electrice obligația de a efectua anual un audit cibernetic al invertoarelor și al tuturor rețelelor informatice asociate centralelor electrice fotovoltaice, inclusiv ale prosumatorilor, spunând că ″Prosumatorii sunt actori într-un film prost de spionaj, sub regia ANRE!″.
Ar fi bine ca operatorilor de distribuție a energiei electrice să li se dea posibilitatea prin lege să acceseze instalațiile prosumatorilor, cu acordul acestora, pentru echilibrarea rețelelor, a declarat directorul Direcției Generale de Eficiență Energetică, Resurse Regenerabile, Cogenerare și Energie Termică din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Viorel Alicuș, la un eveniment organizat de EFdeN.
Compania Distribuție Energie Electrică România (DEER), parte a grupului Electrica SA, care operează 3 rețele regionale de distribuție în țară, are în vedere implementarea unui sistem de tip Virtual Power Plant (VPP - centrală electrică virtuală) la nivelul rețelelor administrate, de monitorizare și control în mod agregat a micilor producători și a consumatorilor dispecerizabil.